Preţul pe care statul român vrea să-l obţină este cu 73 de milioane de euro mai mare decât ţinta iniţială.
Electrica mai deţine câte 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, din care câte un pachet de 10% este rezervat angajaţilor Electrica.
Electrica Muntenia Sud (EMS) a fost preluată de italienii de la Enel printr-o tranzacţie finalizată în 2008 şi divizată în două companii, pe tipuri de activitate.
Conform contractului de privatizare încheiat cu Enel în 2007, Electrica are opţiunea de vinde către grupul italian, iar investitorul are obligaţia să cumpere, pachetele de câte 13,57% din acţiunile celor două companii care înglobează activele şi operaţiunile fostei Electrica Muntenia Sud.
Prin vânzarea a 50% din acţiunile EMS, grupul italian Enel a plătit direct statul român 394,8 milioane euro.
Tranzacţia a presupus însă ca investitorul italian să ajungă la o participaţie de 64,4%, printr-o majorare de capital de 425 milioane euro.
Enel a achiziţionat astfel 9.565.473 acţiuni ordinare, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei, şi a subscris pentru alte 10.301.278 acţiuni nominative ordinare dematerializate, tot cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.
La sfârşitul anului 2009, preţul a fost ajustat în sus cu 38 de milioane euro, suma plătită statului urcând astfel la 432,9 milioane euro.
Într-un raport prezentat în vara anului trecut, Enel Investment Holding estima că pachetul de 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia, incluzând astfel şi acţiunile rezervate angajaţilor Electrica, are o valoare de 330 milioane euro, în urcare de la 272 milioane euro la 31 decembrie 2010.



