LastPass a căzut anul acesta de două ori victimă hackerilor. Primul incident a avut loc în august şi atunci compania dădea asigurări că informaţiile utilizatorilor sunt în siguranţă. Apoi, în luna noiembrie, a avut loc un nou atac, derulat cu ajutorul informaţiilor obţinute de hackeri în august. După cel de-al doilea atac, compania a spus doar că unele dintre datele utilizatorilor ar putea să fi ajuns în posesia hackerilor.
Acum, LastPass anunţă că, în fapt, hackerii au reuşit să fure chiar cele mai importante informaţii pe care utilizatorii le salvează în cadrul serviciului, adică parolele.
Hackerii deţin acum copii ale aşa-numitelor seifuri în care sunt salvate parolele utilizatorilor. Datele din aceste seifuri sunt parţial criptate. Parolele sunt criptate, însă alte informaţii, precum adresele site-urilor pentru care sunt folosite parolele, nu sunt criptate.
Oficialii companiei spun acum că securitatea parolelor utilizatorilor săi depinde de complexitatea parolei master, cea folosită pentru securizarea seifurilor. Un utilizator care şi-a securizat seiful cu o parolă simplă, ar trebui acum să-şi facă griji pentru toate parolele pe care le-a salvat cu LastPass.



