Harghita. Mii de oameni au cântat imnul Ungariei după pelerinaj
Publicat la 22.05.2021, 14:26:29
Mii de oameni au participat, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice şi s-au rugat Fecioarei Maria să îi ocrotească, să le dea sănătate şi să îi întărească pentru a depăşi perioada dificilă prin care trecem. La final au cântat la unison imnul Ungariei.
După ce anul trecut impresionanta procesiune a fost anulată, din cauza pandemiei de COVID-19, în acest an oamenii au venit cu bucurie şi speranţă la pelerinaj şi au urcat cu zâmbetul pe buze muntele Şumuleu, până la altarul în aer liber unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.
La primele ore ale dimineţii, locul de pelerinaj a fost acoperit complet de ceaţă iar termometrele nu arătau mai mult de un grad Celsius, dar, încet-încet, vremea s-a încălzit, a ieşit soarele şi oamenii au început să vină şi să-şi ocupe locurile stabilite de organizatori.
Grupurile de pelerini s-au rugat pe toată durata procesiunii sau au cântat imnuri bisericeşti, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în port popular.
Organizatorii i-au rugat pe participanţi să poarte mască, să păstreze distanţa de 1,5 metri între familii şi să aibă grijă unii de alţii. Zeci de voluntari le-au oferit măşti de protecţie pelerinilor care nu purtau sau nu aveau asupra lor.
Printre pelerinii din acest an s-au numărat vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, şi secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul Ungar, Potápi Árpád János, care a adus la Şumuleu panglici cu rugăciuni şi mesaje ale maghiarilor din întreaga lumea care nu au putut participa la pelerinaj, ţinând cont de contextul pandemic actual. Chiar dacă în ultimii ani a fost nelipsit de la eveniment, preşedintele Ungariei, Ader Janos, nu a fost prezent la Şumuleu Ciuc.
Manifestarea s-a încheiat, ca în fiecare an, cu intonarea imnului Ungariei şi a celui secuiesc.
SURSA: Agerpres
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
