Mircea Hava a criticat dur în ultimele zile faptul că Guvernul nu a alocat bani în acest an pentru manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Naţională şi a repetat acest lucru şi pe parcursul manifestărilor de 1 Decembrie.
Hava a amintit, în discursul ţinut în Sala Unirii, la ceremonialul de primire a soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, de faptul că Guvernul nu a alocat fonduri pentru manifestările de la Alba Iulia, adăugând că "multă lume îşi scuză neputinţa cu criza".
" Mă bucură să văd că sunt oameni care se bucură de bătrâna Cetate, care este tot mai tânără şi mai frumoasă, şi asta într-o perioadă în care foarte multă lume îşi scuză neputinţa cu criza", a spus Hava.
Întrebat ulterior de jurnalişti dacă mai este supărat pe premierul Victor Ponta, Mircea Hava a răspuns că nu a fost niciodată supărat pe el şi chiar l-a invitat public la Alba Iulia.
Întrebat ce îi transmite de 1 Decembrie lui Victor Ponta, primarul din Alba Iulia a spus că îi transmite ceea ce i-a transmis tot timpul, adică faptul că "bunul simţ şi cei şapte ani de acasă nu se pot plagia".
Hava s-a arătat deranjat şi de manifestările împotriva mineritului de la Roşia Montană.
"Ca să foloseşti faptul că vin oameni mulţi aici pentru 1 Decembrie, să foloseşti prilejul ăsta şi să-ţi faci anumite chestiuni, indiferent ce crezi, mi se pare ceva de bocanci băgaţi în biserică. Nu e ok şi nu e frumos, ăştia nu sunt români", a spus Hava.


