Asa si trebuie procedat: inainte de a da in piata cu o oferta de actiuni noi, o companie si intermediarul ofertei trebuie sa ia avizul CNVM pe un prospect de proba. Ca sa nu ne trezim ca te miri ce intermediar ar vrea sa pacaleasca investitorii cu te miri ce ofertant, fara respectarea legilor si a grijii acestora pentru banii nostri. Dupa ce va plimba oferta, cu datele sale preliminare cu tot, pe la mai multe curti investitoare, intermediarul se va lamuri cat de cerute sunt actiunile ofertantului si cam la ce pret.
Numai ca, in cazul ofertantului Transgaz, ironia implicita a procedurilor legale are un haz nebun, daca nu amar. Sigur ca procedura trebuie respectata, ca si cum nu ar sti toata lumea ca oferta este prea zgarcita, ca piata o asteapta de vreun an cel putin, fiind promisa de vreo trei, si ca o oferta similara, cea a Transelectrica, a fost mai infulecata de piata. Ar fi bine ca, in urma cercetarii si a “evaluarii intentiei de investitie” a diversilor potentiali investitori, statul patron al Transgaz sa fie de acord sa ia mai multi bani decat ar vrea pe marfa vanduta.
Cazul Transelectrica spune ca statul nu obtine intotdeauna acordul functionarilor sai, care au ajuns la un pret de vanzare al actiunilor companiei de sase ori mai mic decat cel pe care l-ar fi dat piata. Functionarii respectivi se vor fi temut ca nu se vor gasi in lumea mare cumparatori pentru un monopol, caci asta este Transelectrica, un monopol cat se poate de legal. Aidoma si Transgaz.
Functionarii ar vinde, deocamdata, vreun milion si vreo suta de mii de actiuni Transgaz. Cine stie, poate o sa ne surprinda cu o oferta mai consistenta. Dar s-ar putea sa fie mai mare teama ca prea multi “actionari indiscreti” ar putea sa le dea peste mana la vreo hotarare curioasa.
