Hidroelectrica scoate la privatizare, in aceasta luna, 16 microhidrocentrale
Publicat la 08.02.2007, 13:52:09
Hidroelectrica va lansa la privatizare, până la finele acestei luni, 16 microhidrocentrale din judeţele Suceava, Dâmboviţa, Alba şi Mureş, urmând ca licitaţiile de vânzare să aibă loc la începutul lunii martie, a declarat, joi, agenţiei NewsIn, directorul general al companiei, Traian Oprea.
'Astăzi (joi, n.r.), am depus la cabinetul ministrului documentaţia pentru vânzarea celor 16 microhidrocentrale. Sperăm ca în următoarele zile acesta să-şi dea OK-ul, iar până la sfârşitul lunii să le scoatem la privatizare', a spus Traian Oprea.
Directorul general al producătorului de energie din sursă hidro a adăugat că microhidrocentralele sunt situate pe râurile Suha Mare (Suceava) - patru, Suha Mică (Suceava) - trei, Ilfov (Dâmboviţa) - cinci, Feneş (Alba) - două şi Sovata (Mureş) - două.
La începutul lunii ianuarie, reprezentanţii Hidroelectrica declarau că privatizarea microhidrocentralelor este blocată, neexistând un organism care să se ocupe de privatizările din societăţile subordonate Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), după transferul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Până la sfârşitul lui 2005, Hidroelectrica a privatizat 38 de microhidrocentrale, iar, în octombrie 2006, a mai vândut 32.
La finele anului trecut, Guvernul a decis ca OPSPI, care reprezenta Ministerul Economiei în procesele de privatizare, să treacă în subordinea AVAS, odată cu 41 de societăţi aflate în portofoliul MEC.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
