Hidroelectrica va investi 6 miliarde de euro până în 2025
Publicat la 11.09.2008, 12:14:36
Compania Hidroelectrica plănuieşte retehnologizarea şi creşterea capacităţiilor de producţie. Cele şase miliarde de euro necesare îndeplinirii acestor obiective vor proveni din surse proprii şi din credite comerciale. Circa 1,2 miliarde euro vor fi obţinuţi din credite comerciale contractate pe şapte ani, care ar putea fi achitate la maturarea perioadei prin emisiuni de obligaţiuni.
Compania se bazează şi pe banii obţinuţi din vânzarea celor 150 de microhidrocentrale şi pe listarea unui pachet de acţiuni pe bursă. Din vânzarea micohidrocentralelor estimează că va obţine în total între 260 şi 300 milioane de euro. Luna viitoare vor fi scoase la licitaţie 17 astfel de centrale. Conducerea Hidroeletrica speră ca listarea a unui pachet de circa 10 la suta din acţiunile societăţii să se realizeze cel mai târziu în primul trimestru al anului viitor, indiferent dacă se va constitui sau nu Compania Energetică Naţională.
Pe de altă parte, Hidroelectrica anunţă că a primit propuneri pentru a încheia contracte cu societăţi private precum CEZ, Iberdrola şi E.On, care urmează să demareze proiecte eoliene, pentru a le asigura calitatea energiei furnizate. Hidroelectrica ar urma să acorde, contra cost, servicii de reglaj la preluarea energiei in sistem. Iberdrola va colabora cu Hidroelectrica pentru proiectul Eolica din Dobrogea, cu o capacitate de 1200 de MW iar CEZ într-un proiect de 600 de MW, tot în zona Dobrogei.
Hidroelectrica a primit solicitări şi din partea unor companii care investesc în zona Moldovei, respectiv E.ON şi Energicum. Hidroelectrica este furnizorul naţional de energie hidro şi asigură o treime din producţia totală de energie din România, prin peste 300 de centrale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
