"Valoarea totală a investiţiilor depăşeşte suma de 500 de milioane de euro. E important de ştiut faptul că finanţarea acestor lucrări nu a fost şi nu este garantată de statul român; finanţarea este strict rezultatul performanţelor economice ale companiei", a declarat directorul general al Hidroelectrica, Mihai David.
Totodată, acesta mai spune că Hidroelectrica, în ciuda dificultăţilor generate de criza economică, caută soluţii şi "a găsit deja soluţii pentru a finaliza mai repede, chiar înainte de termenele stabilite în proiecte, obiectivele aflate în lucru".
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei. Compania are peste 5.000 angajaţi.
Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.
Hidroelectrica va investi până în 2012 peste 500 milioane euro, în 13 mari obiective hidroenergetice
Publicat la 11.09.2009, 15:12:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Veniturile românilor au trecut de 10.000 de lei pe gospodărie. Cât cheltuie o familie

Actualitate
Raportul despre anularea alegerilor ajunge în Parlament. Dar nu cel al lui Nicușor Dan

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
