Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise pentru care Hidroelectrica a primit patru oferte, potrivit unui anunţ de atribuire de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Producătorul de energie va plăti aceste servicii din surse proprii.
Hotărârea de Guvern prin care sectorul energetic din România se reorganizează şi se comasează în două mari companii, Electra şi Hidroenergetica, a fost publicată pe 5 februarie în Monitorul Oficial şi prevede ca personalul de la societăţile care se desfiinţează să fie preluat de noile entităţi.
În componenţa Electra intră complexurile energetice Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova, SNLO (Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Nuclearelectrica, Hidroserv Râmnicu Vâlcea şi sucursalele Hidroelectrica SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu şi SH Târgu Jiu.
Din compania Hidroenergetica fac parte societăţile Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş, SH Slatina), Filiale pentru Reparaţii şi Servicii “Hidroserv” (Bistriţa, Curtea de Argeş, Sebeş, Haţeg, Cluj, Porţile de Fier şi Slatina), Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, Compania Naţionala a Huilei (CNH) Petroşani şi Electrocentrale Paroşeni şi Sucursala Termoserv Paroşeni din cadrul SC Termoelectrica SA.
Electra şi Hidroenergetica, cele două companii-gigant rezultate în urma reorganizării sectorului energetic din România, vor fi înregistrate la Registrul Comerţului după obţinerea deciziei de autorizare a concentrării economice.
Hidroelectrica va plăti KPMG Audit SRL 347.000 lei pentru consultanţă privind divizarea companiei
Publicat la 26.03.2010, 19:41:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
