Astfel, compania, care în prezent produce electricitate folosind doar apa ca sursă, vrea să intre în viitorul apropiat şi pe biomasă şi eolian (n.r. Dintre toate tipurile de energie regenerabilă -hidro, solar, eolian, geotermal, biomasă şi energia termică subterană - în România, cel mai mare potenţial îl are biomasa, potrivit specialiştilor din domeniu.)
"Scopul nostru este să dezvoltăm cât mai multă energie verde. Intenţionăm să costruim între cinci şi zece centrale pe biomasă (din lemn), în mai multe oraşe, cu o putere totală instalată de 500 MW. Pentru acest proiect, purtăm acum negocieri, vrem să-l dezvoltăm împreună cu o companie de engineering, care să aibă tehnologia", a spus Mihai David.
În ceea ce priveşte proiectul pe eolian, acesta se doreşte a fi tot o centrală de câteva sute de MW, în parteneriat cu un investitor privat, a afirmat directorul general al Hidroelectrica.
"Pe eolian, deocamdată ne uităm la proiectele care sunt aprobate, să vedem dacă putem să intrăm într-un parteneriat cu un investitor privat", a menţionat David.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei. Compania are peste 5.000 angajaţi.
Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.
Hidroelectrica vrea să producă, în parteneriat, electricitate şi pe bază de biomasă şi eoliană
Publicat la 20.08.2009, 13:50:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
