O filială a Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), zeci de bucureşteni care lucrează pentru ea şi care locuiesc în locuinţele sociale ale acesteia de peste 20 de ani, dar şi câteva firme au rămas fără singura cale de acces către locuințe. Motivul? Singurul drum de acces pe care îl foloseau din 1972 face parte dintr-o proprietate privată de 66.000 mp cumpărată de un controversat om de afaceri de origine iraniană, implicat și în scandalul cumpărării Parcului Verdi.   De curând, toţi cei care lucrează sau locuiesc pe Şoseaua Petricani nr. 76-82 s-au trezit cu o notificare din partea unui vecin, Manochehr Saadati-Sobi. Acesta le-a adus la cunoştinţă că accesul le este „restricţionat în totalitate” întrucât singurul drum de acces face parte din proprietatea acestuia de 66.000 mp pe care a dobândit-o încă din anul 2005. O proprietate care înconjoară practic în totalitate un domeniu public, zeci de locuinţe sociale, câteva ferme piscicole şi câteva crescătorii de cai.   Proprietarul terenul de 66.000 mp, Manochehr Saadati-Sohi, este un controversat om de afaceri de origine iraniană care are şi cetăţenie română. El a fost implicat de-a lungul timpului în mai mult exproprieri de milioane de euro în cele mai scumpe zone imobiliare din București. Saadati-Sohi a fost implicat şi într-o dezvoltare imobiliară controversată în Satul Francez din nordul Bucureștiului, unde a construit un hotel și trei blocuri cu apartamente. Tot el este unul dintre proprietarii despăgubiţi de Primăria Capitalei pentru Parcul Verdi din Sectorul 1, afacere în care a fost reprezentat de Dragoș Săvulescu, fugarul prins în Italia, potrivit G4Media.ro.   El este și principalul beneficiar al despăgubirilor plătite de Primăria Capitalei pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză, cea care leagă Autostrada A3 București-Ploiești de Bulevardul Văcărescu din Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre din 2018.   Articolul integral pe G4MEDIA