Hilton mai are patru hoteluri în apropierea Parisului (La Défense, Roissy, Orly şi Trianon Palace Waldorf Astoria de la Versailles), dar hotelul Hilton Arc de Triomphe la care este nevoit să renunţe acum este singurul pe care îl avea în zona centrală a oraşului, în foarte selectul arondisment 8.
Acest hotel de patru stele şi cu aproape 500 de camere se află în proprietatea societăţii imobiliare şi hoteliere Parc Monceau (SIHPM), controlată de Albert Cohen. SIHPM a încredinţat gestiunea hotelului societăţii Hilton în anul 2003, dar acum îi reproşează acesteia că a 'modificat strategia comercială, ceea ce a condus la încălcări grave ale obligaţiilor pe care şi le-a asumat' şi a cerut rezilierea contractului de gestiune, se arată într-o hotărâre a Tribunalului Comercial, datată din 5 iulie.



