Proprietarul Home&Design Mall, Team Building SRL, va contracta un împrumut de până la 5,25 de milioane de euro pentru refinanţarea primei faze de dezvoltare a centrului comercial şi, respectiv pentru finanţarea celei de-a doua faze de dezvoltare a acestuia, de la Investkredit Bank.
Creditul va fi garantat prin ipotecarea terenului şi clădirilor centrului comercial Home&Design Mall. De asemenea, spre garantarea contractului de împrumut se pune gaj pe conturile bancare deschise de Team Building la Volksbank SA, care controlează Investkredit, precum şi pe contul bancar al proprietarului Home&Design Mall la Banca Transilvania, potrivit unei decizii din 2 noiembrie, publicate în Monitorul Oficial de companie.
Totodată, Team Building va cesiona în favoarea Investkredit drepturile care decurg în urma încheierii poliţelor de asigurare pentru centrul comercial şi va subordona băncii creanţele creditorilor săi secundari. Societatea Team Building are drept unic asociat compania Stomobi SA Bucureşti, aceasta având ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Centrul comercial Home Design Mall, situat în zona Ghencea din Bucureşti, oferă spaţiu comercial spre închiriere pentru aproximativ 60 de companii, în prezent, care expun mobilă pentru casă şi birou şi accesorii de decor. De asemenea, în cadrul mall-ului există companii care oferă servicii bancare, cafenea şi spaţiu de joacă pentru copii Investkredit este o bancă specializată în finanţarea sectorului corporativ şi imobilial şi face parte din grupul bancar Volksbank.
Home&Design Mall se extinde printr-un credit de 5,2 milioane euro
Publicat la 24.11.2006, 12:03:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
