Bogdan Hossu a declarat, la o dezbaterea privind modificările Codului Muncii organizată de Grupul de Dialog Social (GDS), la care a participat şi premierul Emil Boc, că regretă că o astfel de discuţie pe Codul muncii are loc după adoptarea acestuia, considerând că este "fără sens".
Liderul sindical a precizat că în noua lege sunt nenumărate aspecte care prevăd liberalizări, iar sindicatele au cerut introducerea unor reguli care să evite apariţia abuzurilor.
"Codul Muncii trebuie să fie un sistem de protejare a mecanismelor de protecţie a părţii slabe, angajatul", a arătat Hossu.
El a criticat prevederile prin care ar urma să fie sancţionată cu amendă penală sau închisoare angajarea fără forme legale, precizând că, în ultimii 20 de ani, în România nu s-a aplicat nici măcar o singură amendă penală pentru acest lucru. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Hossu: Codul muncii ar trebui să fie un sistem de protejare a părţii slabe, adică a angajatului
Publicat la 10.03.2011, 21:25:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
