Liderul "Cartel Alfa" a spus că proiectul de modificare a Codului Muncii primit marţi de Consiliul Economic şi Social (CES) este aceeaşi formă ca cea prezentată vineri de către Guvern sindicaliştilor.
Hossu a mai spus că Ministerul Finanţelor Publice a dat avizul pe forma finală a proiectului Codului Muncii, ceea ce este o premieră, iar ministrul Justiţiei nu a dat avizul pe această formă a actului normativ, ceea ce, din punct de vedere tehnic, este "anormal".
Liderul "Cartel Alfa" a adăugat că Guvernul nu a respectat procedura, astfel că CES ar trebui să returneze proiectul Executivului, pentru a fi discutat mai întâi în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi astfel să existe un aviz al acesteia.
"Comisia de Dialog Social a fost convocată vineri (18 februarie, n.r.) la Ministerul Muncii, cu două ore înainte de întâlnirea cu premierul care viza modificările la Codul Muncii. Sindicatele nu s-au prezentat la această comisie, pentru că nu avea rost, atât timp cât urma o întâlnire cu premierul şi deci exista posibilitatea să fie modificată forma de vineri. În această situaţie, discuţia din comisie nu a mai avut loc. Este încălcată procedura prin trimiterea proiectului la CES fără avizul comisiei", a explicat liderul "Cartel Alfa". Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Hossu: Guvernul a trimis proiectul Codului Muncii la CES fără discutarea în Comisia de Dialog Social
Publicat la 22.02.2011, 21:02:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
