Hotărâre irevocabilă: O instanţă s-a pronunţat împotriva ANAF pentru că nu a recunoscut CAS plătite în alt stat
Publicat la 21.10.2015, 11:16:28
"Curtea de Apel Timişoara a respins recursul formulat de către ANAF împotriva sentinţei prin care a fost anulată decizia de impunere emisă împotriva unei persoane fizice angajate într-un stat membru UE şi care a fost detaşată să desfăşoare activităţi profesionale (de natura dependentă) în cadrul unei renumite companii multinaţionale cu prezenţă în România", se arată într-un comunicat al casei de avocatură Radu şi Asociaţii SPRL, asociată EY România, care a reprezentant cazul.
Aceasta este a treia hotărâre judecătorească irevocabilă consecutivă.
ANAF a stabilit în 2011 obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe veniturile din salarii, ca urmare a măririi în mod nelegal a bazei de impozitare. Astfel, Fiscul a inclus în baza de impozitare din România şi sumele provenind din contribuţii sociale obligatorii datorate de detaşaţi şi plătite conform legislaţiei dintr-un alt stat membru UE, nerecunoscând astfel dreptul de a le deduce în România la calculul impozitului pe veniturile din salarii.
mai multe, pe mediafax
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
