A fost emisă o alertă ANM valabilă în următoarele ore. Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii însemnate cantitativ, până luni dimineaţă, dar şi răcirea semnificativă a vremii. Pentru mai multe zone ale ţării a fost emis cod galben de vânt, iar pentru zonele montane cod galben de ninsori şi viscol.
Potrivit ANM, până luni, la ora 10.00, temporar vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.
”Aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat sud-estul, sudul şi local centrul ţării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1000 m, de sâmbătă seara, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi de 10…20 l/mp şi izolat vor depăşi 25…30 l/mp. ”Vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est şi în centru şi va deveni rece pentru această dată”, a transmis sursa citată.





