money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Hubner:România va primi primele fonduri structurale şi de coeziune în următoarele zile

Publicat la 12.07.2007, 08:30:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Hubner:România va primi primele fonduri structurale şi de coeziune în următoarele zile

România va primi primele fonduri structurale şi de coeziune în următoarele zile, după ce Comisia a aprobat cinci dintre cele şapte programe operaţionale, a anunţat, joi, la Bucureşti, comisarul european pentru politica regională, Danuta Hubner.

Comisarul european a făcut precizarea că primii bani vor veni în maxim două săptămâni, iar celelalte două programe operaţionale urmează să fie aprobate în toamnă.

"Banii vor veni în următoarele zile, poate într-o săptămână sau două", a spus Hubner. "România este una dintre primele ţări pentru care s-a reuşit finalizarea negocierii pentru majoritatea programelor operaţionale, mai sunt încă două programe care urmează a fi finalizate, acest lucru se va face până în luna septembrie", a declarat Danuta Hubner cu ocazia semnării, joi, a Acordului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind Cadrul Strategic Naţional de Referinţă.

Danuta Hubner nu a specificat care sunt cele două programe operaţionale care au mai rămas să primească avizul Comisiei, dar surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn că este vorba despre programul pentru capacitate administrativă, care ţine de Ministerul de Interne şi al Reformei Administrative (MIRA), şi de programul pentru resurse umane, care ţine de Ministerul Muncii.

"Adevărata provocare stă în implementare. Comisia se aşteaptă la o bună colaborare cu Executivul român, în sensul unei bune gestionări a fondurilor. Am încredere că acest lucru se va întâmpla", a spus comisarul european.

Acordul semnat joi la Bucureşti reprezintă documentul de bază pentru alocarea fondurilor structurale şi de coeziune, în baza căruia România va primi de la Comisie în următorii şapte ani aproximativ 19 miliarde de euro.

"Ar trebui ca prin aceşti bani să reuşim să reducem decalajele care separă România de celelalte state europene", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu - semnatarul Acordului din partea României.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CNSR) stabileşte priorităţile de investiţii pentru aceste fonduri, care sunt detaliate în cadrul celor şapte programe operaţionale, dintre care cinci au fost aprobate de Comisie, celelalte două urmând să fie aprobate până în toamna acestui an, după cum a precizat joi Danuta Hubner.

Comisarul european pentru dezvoltare regională participă de altfel, vineri, la Sibiu, la lansarea Programului Operaţional Regional (POR), al cărui obiectiv este sprijinirea regiunilor din România rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării.

Celelalte patru programe aprobate deja de Comisie se referă la transporturi, mediu, asistenţă tehnică şi competitivitate economică.

Premierul Tăriceanu a subliniat importanţa pe care o au autorităţile locale în implementarea acestor programe sectoriale, idee susţinută şi de comisarul european pentru dezvoltare regională.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 a fost aprobat de Comisia Europeană în 25 iunie. Acest document face legătura între priorităţile naţionale de dezvoltare şi cele europene, pe baza cărora România a elaborat cele şapte programe operaţionale sectoriale. Conform priorităţilor evidenţiate în cele şapte programe, România va putea crea proiecte prin care să absoarbă cele 19,67 miliarde euro alocate de Comisia Europeană.

Cele şapte programe vizează dezvoltarea infrastructurii, creşterea competitivităţii economice, dezvoltarea capitalului uman, consolidarea capacităţii administrative şi promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate, protejarea mediului.

CSNR a fost elaborat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, în parteneriat cu structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi organizaţii neguvernamentale.

România este al 15-lea dintre cele 27 de state membre UE care finalizează negocierile pentru acest document strategic naţional.

Documentele de programare - CSNR şi programele operaţionale - au fost transmise Comisiei Europeane spre negociere la începutul acestui an. Aprobarea CSNR este o condiţie prealabilă pentru adoptarea programelor operaţionale, implementarea acţiunilor strategice prevăzute în CSNR şi accesarea fondurilor structurale realizându-se prin intermediul programelor operaţionale.

Sursa: MewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite