Chavez, în vârstă de 57 de ani, a fost primit cu onoruri militare la sosirea sa, la ora locală 20.00 (sâmbătă, 00.30 GMT), pe aeroportul internaţional al capitalei.
Anterior în cursul zilei de vineri, el a scris pe contul său Twitter: 'Salutare, oameni buni! În acest moment decolăm de pe aeroportul internaţional José Marti (din Havana), îndreptându-ne spre sud, spre patrie! Mulţumesc lui Dumnezeu!'.
Preşedintele cubanez, Raul Castro, 'a venit la aeroport să ne spună la revedere', a adăugat Chavez care a mai făcut cunoscut că a luat prânzul cu prietenul şi aliatul său Fidel Castro, retras de la conducerea Cubei din motive de sănătate.
După ce în 2011 a fost tratat în Cuba şi Venezuela ca urmare a unei tumori în zona pelviană, preşedintele Chavez a fost operat la 26 februarie din cauza unei alte formaţiuni canceroase în aceeaşi zonă.
În timpul convalescenţei, Chavez a anunţat că va fi supus în viitorul apropiat unor şedinţe de radioterapie şi eventual altor tratamente complementare.
Televiziunea oficială din Venezuela a difuzat în această perioadă imagini care-l înfăţişau pe şeful statului în convalescenţă. El a afirmat cu fiecare prilej că se va restabili complet, aşa cum a spus şi după prima intervenţie chirurgicală din iunie 2011.



