De fapt, care este disputa declansata recent, chiar la nivel european, referitoare la suprematia in crestere a hypermarket-urilor?
Se cere o anchetare urmata de o posibila interventie asupra tendintei de monopolizare a unui numar mic de lanturi de hypermarket-uri devenite un fel de “jandarmi” ai pietei. Vorbim de foarte multa vreme despre fenomenul de globalizare, adica de forme de monopolizare prin preluari sau fuziuni, fara a intelege globalizarea ca circulatie libera a capitalului pentru investitii, a fortei de munca sau a extinderii libere a unor activitati pe terte piete. Sunt doua componente majore care incearca sa tina sub un oarecare control deviatiile pietei libere. Prima componenta, una administrativa, ar fi ca astfel de mari suprafete comerciale sa fie plasate in afara oraselor, la o distanta minima de 20-25 km de limita orasului, fara acces cu transportul in comun, sa aiba o suprafata incluzand locurile de parcare de minimum, sa zicem, 50.000 metri patrati.
O a doua, mult mai importanta, ar fi cea legata de furnizori/producatori care sa nu ia calea cea mai usoara, adica volume mari cu putini clienti si logistica foarte simpla, pentru ca vor cadea in capcana dependentei de aceste canale de distributie. Ar trebui ca acestia sa dezvolte in permanenta canale alternative, cu suport de marketing si publicitate, cu game diferite de produse pentru aceste canale.
Cea mai mare parte a acelor taxe prezentate de un hypermarket unui furnizor nu sunt obligatorii, nu trebuie sa platesti taxa de raft daca nu vrei sa fii in prim plan, nu trebuie sa platesti taxa de catalog daca nu vrei sa fii promovat si asa mai departe. Un hypermarket nu este altceva decat un minimarket, adica o minipiata unde cererea se intalneste cu oferta, este foarte adevarat, intr-un regim de reglementare excesiv, pe care il poti sau nu accepta. Nu este obligatoriu sa intri intr-o piata noua, daca ti se pare ca este prea rigida, daca nu faci fata competitiei.
