Cele două companii fuseseră preselectate pentru ingineria, construcţia şi punerea în funcţiune a unităţilor 7 şi 8 de la centrala nucleară de la Kozlodui, folosind tehnologia AP 1000 de la Westinghouse.
În parlament, 112 din cei 223 de deputaţi prezenţi vineri au votat pentru Hyundai, a anunţat agenţia de presă bulgară BTA.
Bulgaria a anunţat anul trecut planuri pentru două reactoare la Kozlodui, care să adauge o capacitate combinată de 2.300 de megawaţi (MW).
Unitatea 7 ar trebui să fie finalizată până în 2033.

