Invitat în emisiunea Money Talk, Ionel Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, a declarat că falimentul Societăţii de Închidere şi Conservare Mine S.A a fost pronunţat ca irevocabil de către Curtea de Apel Galaţi.
În ultimii 2 ani de zile s-a derulat un proces pentru lichidarea Societăţii de Închidere şi Conservare Mine care avea datorii de 17 mii de miliarde şi cu penalităţi de 23 de mii de miliarde . Acest proces s-a derulat lejer, fără să fie vreo reacţie în piaţă, chiar dacă s-a desfăşurat la vedere, într-un mod transparent, cu termene publicate pe site-ul judecătoriei.
"Acest proces înseamnă o implicare şi cu o consecinţă directă dar cu efecte incalculabile asupra complexelor energetice Turceni, Rovinari şi asupra Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin." a completat Iancu.





