"În şedinţa board-ului (FMI, n.r.) se va declara că vechiul acord s-a finalizat cu succes şi se va prezinta conţinutul noului acord. Eu am semnat scrisoarea către Fondul Monetar Internaţional împreună cu guvernatorul BNR şi acolo sunt obiectivele pe care le-am negociat la Bucureşti cu ocazia misiunii Fondului şi a Comisiei Europene", a spus Ialomiţianu.
Conducerea executivă a FMI va discuta vineri raportul privind ultima evaluare a acordului stand-by cu România, precum şi solicitarea ţării noastre de a încheia un nou acord cu Fondul, de tip preventiv.
Misiunea FMI s-a aflat la Bucureşti, în perioada 25 ianuarie - 8 februarie, pentru cea de-a şaptea evaluare a acordului stand-by, iar la sfârşitul acesteia, şeful delegaţiei Fondului în România, Jeffrey Franks, anunţa că oficialii Fondului au ajuns la o înţelegere cu autorităţile române privind un nou acord, de tip precautionary, în valoare de 3,6 miliarde de euro.
În 2010, România a primit patru tranşe de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în valoare de 3,71 miliarde DST (4,25 miliarde euro), iar în 2011, o tranşă, în valoare de 900 milioane euro.
România a decis să nu va mai tragă ultima tranşă de la FMI, în valoare de un miliard de euro.
Uniunea Europeană a acordat joi României cea de-a patra tranşă, în valoare de 1,2 mld. euro, din împrumutul agreat în anul 2009, de 5 miliarde euro, după ce Comisia Europeană a evaluat pozitiv implementarea, de către autorităţi, a condiţiilor stabilite prin cel de-al treilea memorandum de înţelegere. Ultima tranşă, de 150 milioane euro, de la Uniunea Europeană este aşteptată a fi virată în cel de-al doilea trimestru al acestui an.
România a agreat în 2009 cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii internaţionale un pachet de asistenţă financiară pe doi ani de aproape 20 miliarde euro. Până în momentul de faţă, România a primit 12,2 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional şi urma să mai primească de la FMI în 2011 încă o tranşă, respectiv cea de-a opta, în valoare de 874 milioane DST.
Ialomiţianu: Boardul FMI urmează să declare că vechiul acord a fost finalizat cu succes
Publicat la 25.03.2011, 10:10:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
