IBM cumpără compania franceză de software ILOG
Publicat la 28.07.2008, 17:07:43
Americanii de la IBM au anunţat astăzi că vor cumpăra compania franceză de software ILOG pentru 215 milioane de euro. International Business Machines Corporation a oferit 10 euro în numerar pentru fiecare acţiune ILOG, cu 37 de procente mai mult decât preţul înregistrat vineri la închiderea bursei de la Paris.
După încheierea afacerii, IBM le va oferi clienţilor săi informaţii economice în timp real astfel încât vor putea lua decizii mai repede şi mai bine. Tranzacţia, care a fost aprobată de consiliul director al ILOG, face parte din strategia de achiziţii a producătorului american şi după 15 septembrie va fi înaintată autorităţilor franceze, în vederea obţinerii aprobării.
Fondată în 1987, ILOG a realizat în anul fiscal 2007-2008 o cifră de afaceri de 115 milioane de euro, în scădere cu 12% faţă de 2006-2007. În ultimii cinci ani IBM a cheltuit peste 13 miliarde de euro pentru 70 de achiziţii. Cea mai importantă a avut loc în ianuarie când compania americană a plătit peste 3 miliarde de euro pentru firma canadiană Cognos.
Potrivit unui raport independent realizat recent de firma de analiză Gartner, compania IBM este lider în ceea ce priveşte veniturile obţinute din vânzările de software, cu o cotă de piaţă de 37,8 procente, mai mare decât a următorilor trei competitori la un loc. Piaţa mondială a dezvoltării de aplicaţii software a crescut anul trecut cu peste 10 procente, la aproape 4,4 miliarde de euro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
