Solicitarea a fost făcută în cadrul comandamentului de iarnă convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, în momentul în care coordonatorul şedinţei, Liviu Dragnea, intra în dialog cu autorităţile locale pentru a afla care sunt problemele cauzate de ninsoare şi viscol.
"Domnule vicepriministru, vă mulţumesc că aţi condus comandamentul cu pricepere şi am reuşit în 16 ore să ajung, ieri, de la Chişinău la Ploieşti. Am o singură rugăminte: în Planul de Dezvoltare Naţională şi Regională să facem şi noi un tunel prin Carpaţi, că m-am cocoţat prin Oituz, aseară târziu, şi mi-am dat seama că la câţi mineri a avut ţara asta noi n-am făcut un tunel prin Carpaţi, rutier, ca să mai scurtăm drumurile astea, să mergem mai bine", i-a cerut Cosma lui Dragnea.




