Guvernul italian a pregătit un proiect de buget pentru 2019 care prevede un deficit de 2,4% din PIB. Comisia Europeană a respins proiectul, spunând că deficitul bugetar este prea mare, şi a cerut Romei să îşi modifice planurile fiscale.
"Nu văd niciun pericol, deoarece nimeni nu se sinucide", a declarat Juncker pentru postul austriac de televiziune ORF, răspunzând unei întrebări despre o posibilă ieşire a Italiei din zona euro. Totuşi, şeful CE a spus că se aşteaptă la consecinţe din cauza acestei dispute asupra bugetului.
"Este pentru prima dată când cineva spune că regulile (UE privind bugetul) nu îl interesează. Acest lucru va avea consecinţe", a spus el.
Întrebat despre ce fel de consecinţe vorbeşte, Juncker a precizat că Roma va trebui să răspundă la întrebările Comisiei Europene până la mijlocul lunii noiembrie şi "apoi vom vedea".





