”În vederea diversificării produselor financiare dedicate finanţării iniţiativelor sustenabile şi incluzive din România, IFC investeşte 50,8 milioane euro într-o emisiune de obligaţiuni a Raiffeisen Bank SA (RBRO), o organizaţie membră a grupului bancar Raiffeisen – prima emisiune internaţională de obligaţiuni sustenabile, denominate în euro, a băncii”, anunţă IFC.
Fondurile obţinute din această emisiune de obligaţiuni vor fi folosite pentru a finanţa proiecte în domeniul climei, inclusiv prin acordarea de împrumuturi şi linii de credit în condiţii preferenţiale pentru proiecte ecologice, de eficienţă energetică şi de energie din surse regenerabile şi finanţarea proiectelor agricole sustenabile şi de transport curat, dar şi a anumitor activităţi sociale, cum ar fi cele din domeniile sănătate, educaţie, infrastructură primară, locuinţe accesibile şi generarea de locuri de muncă.
„Ne bucură încrederea acordată de către investitorii instituţionali străini şi locali, prin participarea la emisiunea noastră inaugurală de euroobligaţiuni. Interesul arătat de către piaţa de capital confirmă, încă o dată, că modelul nostru de banking este unul responsabil, caracterizat de o situaţie financiară solidă şi o preocupare permanentă de a încorpora perspectiva tuturor actorilor relevanţi,” a declarat Alina Rus, Director Financiar al RBRO.
Se aşteaptă ca emisiunea de obligaţiuni să îndeplinească Cerinţele minime de fonduri proprii şi de pasive eligibile (MREL) impuse în temeiul Directivei privind redresarea şi rezoluţia bancară a Uniunii Europene. Această cerinţă de reglementare urmăreşte să asigure că băncile au capacitate de a absorbi pierderile şi că salvarea instituţiilor financiare nu este finanţată de contribuabili.



