"La finalul lunii aprilie, investiţiile IFC în România erau de 470 milioane dolari, fiind al treilea portofoliu al instituţiei în Europa şi Asia Centrală, după Rusia şi Turcia. Totuşi, IFC are în vedere o reducere graduală a implicării în România în cinci ani, în funcţie de condiţiile pieţei, oferind însă susţinere financiară pentru anumite sectoare şi activităţi în care mai poate aduce valoare adăugată", se arată în Strategia de parteneriat cu România pentru perioada 2009-2013, a Băncii Mondiale.
IFC va lua în considerare investiţii, în mod selectiv, "în bănci şi în sectoare care au un impact foarte puternic asupra dezvoltării în zonele de frontieră sau în domeniile agricultură, schimbări climatice, infrastructură, sănătate şi educaţie".
În plus, activităţile IFC se vor concentra pe managementul actualelor investiţii.
IFC a început să se retragă din sectoarele în care sectorul privat din România este pregătit să investească. De exemplu, IFC nu participă în proiecte de investiţii străine directe cu o valoare mai mică de 50 milioane dolari, pe care băncile comerciale sunt interesate să le finanţeze. De asemenea, IFC nu acordă linii de credit băncilor mari, cu excepţia unor tipuri speciale de finanţări, respectiv pentru eficienţă energetică, investiţii pe termen lung în moneda naţională, credite pentru agricultură şi IMM-uri.
"Pe termen scurt, strategia de investiţii a IFC va juca un rol de răspuns la criză, prin acordarea de ajutor pentru recapitalizarea băncilor mari care sunt considerate vitale pentru sectorul financiar şi acordarea de finanţări instituţiilor financiare din România. Efortul IFC va contribui la grăbirea procesului de recuperare economică şi la crearea de slujbe noi", se mai arată în document.
România a ajuns în luna martie la un acord pentru o finanţare totală de 19,95 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeană, 1 miliard euro de la Banca Mondială şi 1 miliard euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC).
Banii de la FMI merg la BNR, pentru susţinerea rezervei valutare, sumele de la CE şi Banca Mondială sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru bănci, în vederea susţinerii creditării.
IFC îşi va reduce în cinci ani implicarea în România şi va mai investi doar în câteva domenii
Publicat la 18.07.2009, 12:21:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
