IIG va construi o unitate industrială în Polonia pentru producătorul de computere Lenovo
Publicat la 29.04.2008, 10:25:41
Lenovo, cel de-al treilea producător mondial de computere, a decis să construiască o unitate de asamblare a computerelor în Polonia care va include şi o zonă de testare şi una de depozitare, pentru a deservi Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Cerinţele tehnice ale Lenovo includ şi un sistem complex de răcire de 950 kW, deoarece facilitatea de asamblare şi zona de testare a computerelor vor genera căldura în exces.
"Inginerii IIG au prevăzut de asemenea un etaj pentru descărcări electrostatice, inerent fabricilor de asamblare a computerelor. În unitatea personalizată de 31,000 mp vor fi produse aproximativ 2.4 milioane de computere pe an. Printre altele, IIG a reuşit să negocieze condiţii favorabile pentru această unitate cu furnizorii locali de utilităţi", se arată într-un comunicat remis marţi NewsIn.
Lenovo este o companie internaţională, inovatoare în producţia de tehnologie, formată ca rezultat al achiziţiei Diviziei IBM Personal Computing de către Lenovo Group. Fiind unul dintre liderii globali de pe piaţa de PC, compania dezvoltă, produce şi comercializează produse de ultima generaţie.
Immo Industry Group (IIG) este lider pan-european în dezvoltarea de proiecte imobiliare industriale inteligente, personalizate în funcţie de nevoile şi cerinţele clienţilor, fie că este vorba despre proiecte de sine stătătoare, sau de proiecte realizate în parcuri industriale. IIG dezvoltă soluţii imobiliare de optimizare a costurilor on- şi off-balance care reduc investiţia iniţială şi costurile operaţionale.
IIG va dezvolta 18 parcuri industriale în Europa Centrală şi de Est şi Rusia, dintre care două parcuri industriale în România, la Satu Mare şi Bucureşti (Fundulea).
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
