Dacă spui IKEA spui automat şi Suedia. Asta nu înseamnă neapărat că dulceaţa şi chifteaua este combinaţia ideală pentru toate naţiile care au experimentat conceptul IKEA. De aceea, o parte din strategia retailerului de mobilă constă în adaptabilitate. După ani buni de cercetări de piaţă menite să ia pulsul consumatorului, managerul IKEA Marea Britanie, Martin Hansson a decretat: casele britanicilor trebuie să se „îmbrace” în clasicul stil englezesc. Magazinele din toată ţara au început astfel să poarte negru. Mobilierul din lemn negru a înlocuit în mare parte piesele viu colorate asociate de obicei brandului, paturile au devenit mai înalte iar dulapurile sunt mai înguste, de doar 35 cm. „Oamenii mobilează şi cele mai mici spaţii de care dispun. O casă medie are 85 de metri pătraţi iar în imobilele noi apartamentele sunt şi mai mici, de 76 de metri pătraţi”, explică Hansson pentru „The Guardian” eroarea pe care au făcut-o iniţial designerii săi suedezi atunci când au creat mobilă voluminoasă pentru piaţa britanică.
Britanicul vrea discreţie
Derapajul dintre viziunea designerilor IKEA şi dorinţele reale ale consumatorilor provine din faptul că Suedia, întunecată şi rece mare parte a anului, are nevoie de culoare. Astfel, suedezii preferă mobila luminoasă. În schimb, britanicii, chiar dacă nu sunt deranjaţi de estetica scandinavă, se dau în vânt după piesele în tonuri discrete. „Avem nevoie să devenim noi înşine mai britanici dar, în acelaşi timp, conectaţi cu viziunea globală a IKEA”, a mai precizat Hansson.
Cumpărătorul personal IKEA
Printre schimbările propuse de suedezi britanicilor se numără şi reorganizarea magazinelor astfel încât accesul către ieşire şi toalete să fie mai facil. Aceasta în condiţiile în care, nu de puţine ori, clienţii au apăsat butonul de alarmă de incendiu pentru a-şi găsi drumul spre exterior. De asemenea, mobila expusă în magazine poate fi achiziţionată de britanici şi de pe internet şi se testează un serviciu prin care se oferă clienţilor magazinului virtual, pentru 15 lire, un cumpărător personal.
Vânzări în creştere
În momentul de faţă, IKEA este cel mai mare retailer de mobilă din Marea Britanie iar afacerea este în creştere. Profitul le-a crescut în anul financiar septembrie 2009-august 2010 la 35,7 milioane de lire sterline de la 17 milioane în aceeaşi perioadă a anului anterior, iar vânzările au crescut cu 1% la 1,2 miliarde de lire sterline. La nivel global, vânzările retailerului suedez au crescut cu 7,7 procente până la 23,1 miliarde de euro (29,3 miliarde de dolari) , cele mai performante ţări fiind China, Rusia şi Portugalia. Marea Britanie generează aproximativ 6% din vânzările comerciantului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.