Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanții Guvernului lucrează la construcția bugetului de stat pentru anul 2026 pe „baze realiste”. Acesta a subliniat că obiectivul Executivului este realizarea „unui buget al relansării și al investițiilor”.
Ilie Bolojan: Reducerea deficitului a recâștigat credibilitatea României
Premierul a explicat că economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut au permis reducerea deficitului bugetar cu peste 1% din PIB, sub ținta de 8,4% asumată. Potrivit acestuia, Guvernul și-a respectat angajamentele și a recâștigat credibilitatea în fața investitorilor și a piețelor financiare.
Ilie Bolojan a arătat că, în 2025, deficitul bugetar a fost redus fără diminuarea investițiilor, care au ajuns la 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate.
„Am menținut disciplina financiară și am parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului. Am crescut veniturile bugetare, inclusiv prin majorarea unor taxe. Aceste ajustări au generat o contracție economică și au însemnat dificultăți suplimentare pentru mulți români”, a declarat premierul miercuri seară, într-o postare pe pagina sa de Facebook.






