Prelierul Ilie Bolojan a participat mați la emisiunea „Ediție Specială” de la DIGI 24. El a oferit detalii despre primul pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul și-a asumat ieri răspunderea în Parlament, cel de-al doilea pachet de reforme pe care Executivul își va asuma răspunderea în Legislativ până la finalul acestei luni, precum și despre tensiunile din coaliția de guvernare.
Ilie Bolojan: Am fost forțați să facem un pachet de măsuri combinate. Nu era posibil să începi într-o ordine logică pentru că asta ar fi înseamnt să avem suficient timp la dispoziție și am ajuns practic în ceasul al 12-lea, când pe fondul creșterii deficitului pe care l-am întâlnit acum 15-16 ani din cauza crizei externe financiare a trebuie să ia măsuri foarte dure. Practic suntem într-o situație în care deficitul e aproape identic cu cel de atunci și nu am avut timpul necesar să luăm măsuri într-o logică.
Prin aceste măsuri am plafonat niște sporuri care se dădeau în cascadă. MIPE a reușit să își optimizeze câștigurile. Cum? Și-a impus în salariu stimulent de 50% pe proiecte din fonduri, și-a mai dat un spor pentru condiții vătămătoare.
Ajunsese un funcționar la acest minister să aibă 13.400 lei net, mai mult decât un ministru din Guvernul României. Sigur că le vor scădea veniturile, dar gândiți-vă câți oameni din privat pe funcții de conducere iau același salariu. În multe structuri acest sistem de salarizare a fost scăpat de sub control și el trebuie corectat. Asta nu o putem face de pe o zi pe altă, necesită o lună, două.
Pe bună dreptate românii nu au încredere în guvernări. Pentru că le-am promis de multe ori că facem anumite lucruri pe care nu le-am făcut, am spus că vom face lucruri într-un anumit timp și nu le-am făcut și atunci e cât se poate de normal ca românii să nu aibă încredere în noi. Dacă România era într-o situație bună nu ar fi avut înghesuială la funcții, premier, miniștrii ca în alte dăți. Să știți că n-a fost înghesuială. Credeți că n-ar fi mai comod să stai undeva la Senat să spui cum ar fi trebuit făcute lucrurile? Cine s-ar duce să facă acest lucru, știind că situația e serioasă și își afectează imaginea?






