Premierul Ilie Bolojan explică, vineri, recesiunea economică, el arătând că au fost cu spatele la zid, în vară, şi Guvernul a trebuit să ia aceste măsuri, să începeapă să corecteze deficitul. Potrivit premierului, după ce se închide bugetul de stat, după ce închid măsurile pe administraţie şi de corecţii în domeniile energetice şi în câteva domenii strategice, vor relua zona de creştere economică. ”Ani de zile am pompat în economie bani sub formă de investiţii, sub formă de creşteri salariale, sub diferite forme. Ceea ce înseamnă că am stimulat economia, pentru că asta înseamnă deficitele. Deficitele mari ar trebui să genereze şi creşteri economice ceva mai mari, dar s-a văzut că nu s-a întâmplat acest lucru. (..)  Deşi ar fi trebuit să avem creştere economică mai mare, nu am avut. Asta înseamnă că, de multe ori, calitatea unor investiţii în sensul de creştere economică, a lăsat de dorit. Acum, ce s-a întâmplat din vara anului trecut? Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră şi ştiu tot românii, am fost cu spatele la zid, în vară, şi a trebuit să luăm aceste măsuri, să începem să corectăm deficitul. Şi în toate ţările din lume unde guvernele au fost în situaţia de a corecta deficite, nu există nici o formă de corecţie care să nu cuprindă o combinaţie de măsuri pe care să însemne scăderea unor cheltuieli de funcţionare, creşterea unor venituri, ceea ce a însemnat în România, inclusiv creşterea de taxe, pe exemplu, dar şi creşterea gradului de încasare, reducerea unor investiţii sau eşalonarea acestora. Asta este combinaţia. Aceste lucruri le-am pus şi noi în practică”, a explicat premierul Ilie Bolojan, la Europa FM, intrarea României în recesiune tehnică.
Citeste mai mult