money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ilie Sarbu ataca sub centura retelele de comert

Publicat la 05.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ilie Sarbu ataca sub centura retelele de comert

“Ne exprimam profunda ingrijorare cu privire la pozitia public exprimata de ministrul Ilie Sarbu fata de unul dintre cele mai dinamice sectoare din ultimii ani din Romania, pozitie care nu onoreaza un inalt demnitar al Guvernului Romaniei. Reamintim ca investitiile directe ale marilor retele comerciale din Romania depasesc 1,1 miliarde euro numai la nivelul anului 2008 si nu se limiteaza la simple hale de depozitare, ci la forme de comert modern, in conformitate cu standardele Uniunii Europene, in care lucreaza si isi asigura existenta peste 50.000 de romani”, se arata intr-un comunicat de presa transmis ieri de asociatie. Ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Ilie Sarbu, a declarat pe 2 aprilie, in cadrul unei intalniri cu deputatii de la Comisia pentru Agricultura din Camera Deputatilor, ca supermarketurile sunt libere sa isi inchida activitatea daca nu sunt de acord cu Codul de Bune Practici. “Parlamentul European s-a pronuntat si a spus ca este un abuz la adresa producatorilor si fermierilor din Europa, noi ne-am pronuntat. Toate supermarketurile au fost la intalnirea cu patronatele si cu sindicate si au semnat protocolul, iar a doua zi au zis ca nu mai sunt de acord. Le-am transmis ca nu ma intereseaza acordul lor, ei comercializeaza si fac profit in Romania. Daca le convine, bine, daca nu, sa isi inchida halele si sa le mute unde vor gasi loc”, a spus Ilie Sarbu.

Ministrul, impreuna cu patronatele si sindicatele din industria alimentara, a definitivat in luna februarie 2009 proiectul ordonantei privind Codul de Bune Practici. Retailerii au refuzat sa participe la elaborarea formei finale a documentului.

Potrivit proiectului Codului de Bune Practici, exista cinci capitole care stabilesc anumite conditii in relatia producator-retailer, respectiv negocierile comerciale, preturile si conditiile de plata, promotiile, compensarile si litigiile.

Disputa dintre retaileri, procesatori si producatori a fost declansata la inceputul lunii martie, cand patronatele si sindicatele din industria alimentara au acuzat retelele de comert din Romania de abuzuri de putere exercitate asupra producatorilor nationali, prin impunerea unor conditii contractuale excesive.

Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) este o asociatie patronala din care fac parte cei mai mari jucatori ce opereaza pe piata de retail din Romania. Aceasta a fost constituita in anul 2003 si are in acest moment urmatorii membri: Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, Real, Selgros, Metro Cash&Carry, Billa, La Fourmi, Mega Image, Artima, Profi, Penny Market, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Altex, Domo, Flanco, Mobexpert si Diverta.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite