Reusita domnului Oprescu vine pe fondul unei ofensive de imagine in care a incercat si a reusit, in buna masura, sa se prezinte drept candidatul antisistem. Candidatul care sta departe de increngatura tenebroasa de interese partinice si tine aproape de oameni. Ba chiar impreuna cu ei are sa duca Bucurestiul pe noi culmi ale dezvoltarii urbane si ale prosperitatii. Un Bucuresti plin de vioi ghizi turistici aflati la varsta senectutii, care conduc multimi de asiatici pe autostrazi suspendate catre miraculoasele izvoare termale ce se vor fi descoperit deja in primele sase luni de mandat ale “doctorului”, undeva pe axa Berceni-Baneasa. Am citat aproximativ cateva dintre proiectele candidatului despre care s-a scris deja in presa.
Problema domnului Oprescu ar putea fi inconsistenta programului sau. Nu e deloc clar cum, cu ce bani si in folosul cui vor fi puse in practica proiectele sale. El nu este insa singurul amator de nesfarsite si goale exercitii retorice. De bla-bla-uri din spatele carora putem ghici justificarile la misto ale esecului. Asta in caz ca omul ajunge, totusi, sa ocupe fotoliul de primar. La olimpiada demagogiei sunt multi candidati. Insa, dintre ei, doar domnul Oprescu are o caracteristica aparte. Aceea de a fi “omul lui Iliescu”. Fostul secretar de partid se reinventeaza la nesfarsit in politica Romaniei, folosindu-se de o suita nefericita de indivizi care supravietuiesc politic atat cat vrea el. Petre Roman, Adrian Nastase, Oliviu Gherman, Nicolae Vacaroiu, ca sa numesc numai cativa, sunt cu totii fete ale lui Ion Iliescu. Nefiresc de lunga sa cariera politica supravietuieste in prezent prin crearea de noi si noi fronturi, in care personalitatea si dorintele sale conteaza. Iar Sorin Oprescu, ultimul dintre delfini, si-a facut cu prisos datoria. PSD-ul lui Mircea Geoana e nauc si dezorientat si mai e doar o problema de timp pana cand se va pune problema unui nou sef de partid. Intre timp insa, bucurestenii ar putea sa se intrebe daca il vor cu adevarat pe Iliescu la primarie.
