money.ro
ActualitateDegeratu Claudiu

Iliescu: Trebuie o lege ca românii plecaţi de peste şase luni să nu mai fie în listele permanente

Publicat la 06.08.2012, 15:06:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Iliescu: Trebuie o lege ca românii plecaţi de peste şase luni să nu mai fie în listele permanente

"Noi am pierdut în mod natural, anual, între 100.000 şi 200.000 de oameni. La asta s-a adăugat, după 2004, mai ales după 2008, exodul masiv de români spre Europa - două-trei milioane", spune Iliescu, potrivit căruia, însumând aceste date, în România, la ora actuală, au rămas cel mult 15-16 milioane de alegători.

"Acesta este bazinul nostru electoral. Astfel, cele opt milioane de votanţi de la referendum, nu sunt 50 la sută, ci aproape 60 la sută din cifra reală a românilor cu drept de vot, din ţară", susţine fostul preşedinte.

Ion Iliescu consideră că, în aceste condiţii, unul din învăţămintele pe care guvernul Ponta şi societatea românească ar trebui să le tragă este statuarea prin lege a faptului că românii plecaţi din ţară mai mult de şase luni - eventual, de un an - nu vor mai face parte din listele electorale permanente.

"Aceşti oameni au dreptul, dacă sunt întâmplător în ţară, să se înscrie pe liste suplimentare şi să voteze; afară, dacă merg la ambasade ori consulate, să voteze acolo. Atât. Să nu afecteze voturile celor care sunt statornici, votanţi permanenţi în România", a declarat Ion Iliescu pentru gandul.info.

El spune că un astfel de act normativ "ar fi binevenit în contextul acestei mobilităţi accentuate a cetăţenilor - cu valuri de plecări şi veniri".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite