Pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video de 5 minute care arată scene ireale de luptă pe frontul de la Bahmut, în Ucraina. Imaginile sunt surprinse de bodycam-ul unui soldat ucrainean care se luptă, practic de unul singur, cu un transportor blindat al armat și o întreagă grupă de asalt a militarilor Moscovei care încearcă să-i cucerească poziția.
„Acest soldat merită titlul de Erou al Ucrainei”, se arată într-un comentariu care însoțește clipul respectiv și în care i se sugerează președintelui Volodimir Zelenski să ofere respectiva distincție militarului anonim.
Militarul ucrainean este asistat de un alt soldat care îi asigură muniție și îl ajută la reîncărcarea armelor. În timpul confruntării, soldatul ucrainean folosește succesiv o armă de asalt, o mitralieră de companie și un aruncător de grenade antitanc.
În primele secunde ale înregistrării se pot observa urmele gloanțelor trase de ruși, care lovesc marginea tranșeii în care e adăpostit militarul ucrainean.





