Aceasta cercetare a fost realizata pe un esantion de italieni si pe unul de imigranti, din cele mai mari sapte comunitati din peninsula: albaneza, marocana, romana, chineza, ucraineana, filipineza si tunisiana. Iar concluzia centrala este urmatoarea: imigrantii din Italia cheltuiesc de sarbatori mai mult decat italienii. Ei isi folosesc cea mai mare parte din prima de Craciun pentru a achizitiona cadouri, o parte pentru a-si plati facturile, iar o alta parte din bani o trimit acasa, in tara de origine. Atat pentru italieni, cat si pentru straini, cadourile reprezinta principala cheltuiala din luna decembrie, urmata de plata facturilor. Referindu-ne doar la romani, acestia ar putea trimite acasa un miliard de euro de Craciun, estima Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, in urma cu ca­teva zile. In 2005, suma intrata a fost de 3,6 miliarde euro, iar in 2006, de 4,6 miliarde euro. Pentru acest an, suma ar putea ajunge la 5,5 miliarde euro.

Printre cadourile preferate de imigranti se numara articolele de imbracaminte (60%), jucarii (39%), echipamentele electronice (23%) si aparatura electrocasnica (21%). Ceea ce inseamna ca 60% dintre muncitorii straini cumpara, in primul rand, haine, 39% pun pe primul loc jucariile. In acelasi timp, in ceea ce priveste locatiile pentru cumparaturi, imigrantii aleg sa mearga in centre comerciale (67%) sau in bazare (26%). In schimb, italienii prefera sa-si cumpere din magazine mici. La cumparaturile online apeleaza foarte putini, numai 2% dintre italieni si 0,3% dintre imigranti.

Imigrantii scot de aproape doua ori mai multi bani din buzunar decat localnicii italieni, in privinta mesei de Craciun si a celei de Revelion. Din datele studiului rezulta ca imigrantii din Italia sunt dispusi sa cheltuiasca pentru masa de Craciun, in medie, circa 83 de euro. La randul lor, italienii cheltuiesc 44 de euro.

Pentru masa de Revelion, imigrantii platesc, in medie, 93 de euro, in timp ce italienii cheltuiesc 53 de euro. Cei mai multi dintre italieni (64,3%) isi vor petrece Craciunul acasa. Acest procentaj scade, cand vine vorba despre imigranti. Doar 40,5% dintre acestia au declarat ca vor ramane acasa de sarbatori.