“Odată cu controlul pentru trecerea frontierei de stat, în cadrul centrelor integrate, personalul Poliției de Frontieră preia impresiunile digitale și imaginea facială ale tuturor străinilor care au împlinit 14 ani”, precizează Ordonanţa de Urgenţă.
Noul document mai reglementează “stabilirea drepturilor și a obligațiilor străinilor cazați în centrele integrate, dar și norme privind utilizarea măsurilor de constrângere în cazul nerespectării de către străini a obligațiilor ce le revin”.
Ordonanţa de Urgenţă are ca scop instituirea cadrului normativ pentru integrarea activităților de control la trecerea frontierei, de protecție a sănătății publice și a celor de clarificare a situației străinilor, în cazul apariției unui aflux masiv de imigranți la frontiera României.
De asemenea, actul normativ stabilește coordonarea acțiunilor autorităților române, în scopul prevenirii și înlăturării amenințărilor la adresa securității naționale și al menținerii climatului de ordine și siguranță publică.


