Immoeast investeste 40 de milioane de euro intr-un parc logistic
Publicat la 01.06.2007, 13:19:22
Immoeast şi Eyemaxx investesc aproximtiv 40 de milioane de euro în construcţia parcului industrial Log Center din Timişoara. Proiectul se va realiza în apropierea aeroportului din oraş şi va avea o suprafaţă construită de peste 60.000 mp.
Fondul austriac de investiţii Immoeast, în colaborare cu compania imobiliară Eyemaxx, va investi la Timişoara aproximativ 40 de milioane de euro în construcţia unui parc logistic. Acesta se va numi Log Center şi va avea o suprafaţă construită de peste 60.000 mp.
''Proiectul va fi construit pe o suprafaţă de teren de 12 hectare. Spaţiul de depozitare va fi de circa 51.000 metri pătraţi, în timp ce pentru zona de birouri au fost alocaţi 11.000 de metri pătraţi'', a declarat directorul diviziei industrial al Colliers, Gabriel Chimişliu.
Proiectul se va construi la 10 km de oraş, foarte aproape de aeroportul din Timişoara. El se va realiza în două faze, prima dintre ele urmând să includă 18.000 mp de spaţii de depozitare şi 3.700 mp de spaţii de birouri de clasa A. Cea dintâi etapă se va încheia la sfârşitul acestui an, iar întregul proiect va fi operaţional 100% din 2008.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
