Mult mai dinamic s-a dovedit a fi segmentul unităţilor noi, care s-au scumpit în medie cu 2,1%, se arată într-un comunicat emis miercuri de imobiliare.ro.
"În mai, apartamentele vechi din Capitală s-au scumpit cu 0,4%. Valoarea indicelui imobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.105/euro mp de suprafaţă utilă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi sunt cu mai ieftine cu 11,6%. Nicio categorie de apartamente vechi din Capitală nu a înregistrat o oscilaţie de preţ mai mare de 0,5% în ultimele 30 de zile", informează comunicatul.
Astfel, apartamentele cu patru camere sunt singurele care s-au ieftinit. În acest caz, scăderea a fost de 0,1%, până la 990 euro/mp. Garsonierele s-au scumpit cu 0,3% (ajungând la un preţ mediu de 1.180 euro/mp), apartamentele cu două camere cu 0,2% (până la 1.131 euro/mp), iar cele cu trei camere cu 0,5% (la 1.084 euro/mp).
Totodată, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna mai la valoarea de 1.419 euro/mp util, în creştere cu 2,1% faţă de luna aprilie. Însă nu toate categoriile de apartamente noi au avut aceeaşi tendinţă. Şi în această lună, cea mai interesantă evoluţie au avut-o apartamentele noi cu trei camere, care s-au scumpit cu peste 2%, la 1.456 euro/mp. Garsonierele noi s-au ieftinit cu 2,4% în ultimele treizeci de zile, la 1.248 euro/mp, iar apartamentele cu două camere au avut o evoluţie în scădere cu 0,4%, până la 1.350 euro/mp.
"În mai, variaţii mai mari şi în creştere ale preţurilor au avut loc în general pe segmentul apartamentelor noi. Dezvoltatorii din Cluj-Napoca, de pildă, au ridicat preţurile cu 4,4%. Pe de altă parte, proprietarii de apartamente vechi rămân în aşteptare. Oscilaţiile pe acest segment depăşesc rareori 1%", a declarat directorul general imobiliare.ro, Adrian Erimescu.
Valoarea indicelui naţional imobiliare.ro pentru a cincea lună din an a ajuns la 1.045 euro/mp util, cu 0,4% mai puţin decât în aprilie. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când indicele imobiliare.ro indica valoarea de 1.196 euro/mp, preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 12,6% mai mici. Totuşi, în majoritatea oraşelor analizate, evoluţiile au fost diferite pe cele două segmente noi şi vechi.
imobiliare.ro: Apartamentele noi şi vechi din Capitală s-au scumpit cu 0,4% în luna mai
Publicat la 01.06.2011, 09:18:45
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
