money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Imobiliarele au nevoie de finanţare şi de facilităţi fiscale

Publicat la 06.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Imobiliarele au nevoie de finanţare şi de facilităţi fiscale

Radu Lucianu, managing partener în cadrul agenţiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis/Eurisko, Răzvan Gheorghe, directorul general al Cushman&Wakefield, Dan Ioan Popp, preşedintele Impact Developer&Contractor, şi Daniel Clenciu, vicepreşedinte ARAI (Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare), sunt de părere că primele măsuri pe care ar fi util să le ia noul guvern începând cu 2010 ar trebui să vizeze deblocarea creditării pentru persoane fizice şi dezvoltatori imobiliari, demararea unor investiţii de anvergură în infrastructură, îmbunătăţirea cadrului legal şi stimularea investiţiilor noi. Din perspectiva consultanţilor, “lista de priorităţi” a viitorului guvern pentru piaţa imobiliară ar trebui să includă în primul rând modificarea legislaţiei, astfel încât să se reducă termenele pentru exproprieri.

Din cauza procedurilor greoaie, se întârzie dezvoltarea proiectelor în zonele în care se lucrează la infrastructură. Experţii imobiliari cred că stabilirea unui prag anual de investiţii (50-100 mil. euro) de la care să se acorde facilităţi fiscale (scutirea de TVA, micşorarea cotei de impozit pe profit), introducerea impozitului gradual (creşterea impozitului în funcţie de numărul de proprietăţi deţinute) ar veni în sprijinul proiectelor noi. O lege a închirierii ar trebui să reglementeze piaţa chiriilor şi a mecanismelor private de finanţare, în timp ce amânarea intrării în vigoare a legii certificatelor energetice ar împiedica un alt potenţial blocaj al tranzacţiilor. De asemenea, sectorul imobiliar are nevoie de atragerea de noi investitori şi, de aceea, susţin cei patru specialişti imobiliari, guvernul ar trebui să dispună reducerea termenului de acordare a autorizaţiilor de construcţie sau de racordare la utilităţi, să sprijine investitorii în parcuri industriale, pentru reluarea proceselor de producţie şi crearea de noi locuri de muncă, să valorifice stocul de case la dispoziţie, prin vânzarea sau închirierea acestora.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite