Impact țintește un milion de metri pătrați de dezvoltări rezidențiale
Publicat la 22.12.2021, 07:52:32

Impact Developer & Constructor SA, unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidențiali din România care anul acesta împlinește 30 de ani de la înființare, companie listată la Bursa de Valori București încă de acum 25 de ani cu o capitalizare de piață de peste un miliard de lei, și-a anunțat strategia de dezvoltare pentru următorii șase ani. Potrivit reprezentanților companiei, Impact dorește să atingă 1,25 de milioane de metri pătrați dezvoltați, respectiv 10.000 de locuințe pe segmentul mediu accesibil, cu o valoare de piață de peste 1,4 miliarde de euro.
Proiecte sustenabile de 1,4 miliarde de euro
În prezent dezvoltatorul deține 73,5 hectare de teren în București, Iași, Constanța și Oradea, suprafețe pe care dezvoltă proiectele Greenfield Băneasa (extindere, București), Greenfield Copou (Iași), Boreal Plus (Constanța), Greenfield West (București) și Luxuria City Center (București). Proiectele aflate în dezvoltare în diverse faze în acest moment li se vor adăuga opt proiecte noi. ”Așa cum am făcut și până acum, dezvoltăm proiecte pe suprafețe mari, în locații remarcabile, cu vecinătăți verzi, construite la standardele nZeb și BREEAM Excellent. Toate dezvoltările noastre sunt proiectate pentru a respecta principiile sustenabilității, folosind tehnologii durable, respectiv utilizând surse alternative de energie, soluții de smart city și soluții de mobilitate electrică”, spune Constantin Sebeșanu (foto), CEO al Impact Developer and Constructor. De altfel, anul acesta compania a înființat un departament intern de ESG (mediu, social și guvernanță corporativă), unul dintre primele de pe piața locală, care va pune la dispoziția investitorilor raportări non-financiare conform obligațiilor asumate de către companii în Cadrul pentru Obligațiuni Verzi. În baza acestuia, compania intenționează să emită obligațiuni verzi pentru finanțarea și refinanțarea proiectelor existente, proiecte sustenabile ce contribuie la obiectivul de mediu al atenuării schimbărilor climatice și la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a Națiunilor Unite. Cadrul pentru Obligațiuni Verzi definește criteriile de eligibilitate în patru domenii : clădiri verzi, gestionarea durabilă a apei și a apelor uzate, energie regenerabilă și transport curat.
2021 a fost anul consolidării
În primele nouă luni ale anului în curs, Impact a înregistrat o creștere record a pre-vânzărilor de locuințe, cu 51% mai multe decât în aceeași perioada a anului trecut, pre-vânzări cu o valoare totală de 40,9 milioane de euro care se vor transforma în venituri până în 2024. ”Interesul extraordinar pentru dezvoltările Impact, reprezintă un puternic semnal pozitiv pentru acționarii și investitorii noștri și ne face optimiști în ceea ce privește atingerea obiectivelor prezentate acestora”, mai spune Sebeșanu. De asemenea, completează acesta, în perioada menționată acțiunile companiei și-au dublat valoarea, Impact devind unul dintre ”unicornii” Bursei de la București, cu peste un miliard de lei capitalizare bursieră, iar indicatorii companiei, cum ar fi debt-to-assets, și-au păstrat valorile excelente. Aceste evoluții sunt cu atât mai importante cu cât anul 2021 marchează demararea unui ciclu nou de producție cu stocuri reduse de locuințe la vânzare, pe fondul încheierii primelor faze de dezvoltare la Greenfield Băneasa și finalizării ansamblului Luxuria, primul proiect finalizat în zona Expoziției din nordul Capitalei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.