money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Impactul pozitiv al deciziei FED a ajuns şi la Bursa din Bucureşti

Publicat la 19.09.2007, 07:41:12

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Impactul pozitiv al deciziei FED a ajuns şi la Bursa din Bucureşti
Urmărește money.ro pe Google News
Volumele tranzacţionate au crescut semnificativ faţă de zilele precedente, astfel că valoarea de tranzacţionare era de peste 3 milioane de euro, atât pe BVB, cât şi pe Rasdaq, după primele 20 de minute de tranzacţionare.

Bursa de la Bucureşti s-a corelat cu pieţele internaţionale şi a reacţionat pozitiv la decizia FED de a micşora dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale. Creşterile s-au resimţit la nivelul întregii pieţe.

Pe sectorul financiar SIF Moldova înregistra în prima jumătate de oră un avans de aproape 3% pe rulaje de aproape 2 milioane de lei. Cu volume asemănătoare, SIF Oltenia avea o apreciere de 2,3%.

În segmentul petrolier, Rompetrol Rafinare marca o creştere de 3,5%-4% iar Petrom câştigă 2%. Pe sectorul bancar, BRD reacţionează cel mai bine şi atinge palierul de 28 de lei, cu peste 3% mai sus ca ieri.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite