Romcar, reprezentantul mărcii Ford în România îşi măreşte cu 25% ţinta de vânzări pentru 2006, de la 10.000 de unităţi, cât era iniţial, până la 12.500 de vehicule, datorită creşterii cu 73% a vânzărilor, au spus, joi, pentru NewsIn, reprezentanţii Romcar.
În primele nouă luni s-au vândut 9.190 de unităţi Ford, cu 73% peste nivelul din perioada similară a anului trecut.
Directorul de vânzări al Romcar, Theodor Brusalis, a declarat ca vanzările de la inceputul anului au depăsit asteptările lor iar pentru perioada urmatoare se asteaptă să ajungă la 12.500 de masini vandute. El a motivat creşterea prin succesul tot mai mare al modelelor de clasă mică Fiesta şi Fusion, succes determinat de orientarea clientelei către automobilele de clasă mică deoarece clienţii acordă tot mai multă atenţie maşinilor de dimensiuni reduse, vehicule care consumă mai puţin şi sunt mai eficiente în traficul aglomerat.
De la sfârşitul anului trecut, Ford oferă patru ani de garanţie fără limită de kilometri pentru clienţii autoturismelor Ford, şi doi ani pentru cei care achiziţionează vehicule comerciale. Reprezentanţii Romcar spun că oferta lor este superioară concurenţei care, fie oferă trei ani garanţie, fie oferă cinci ani, dar cu limită de kilometri.
Serviciul de asistenţă rutieră Ford Suport se adresează şoferilor care au probleme cu maşina. Aceştia pot apela non-stop acest serviciu oriunde în ţară, iar maşina le va fi transportată la un atelier auto sau la destinaţia dorită. Serviciul a fost introdus la începutul anului şi poate fi folosit de orice proprietar de automobil, indiferent de marcă, însă oferă avantaje financiare celor care şi-au cumpărat anul acesta maşini Ford.
Aceştia sunt scutiţi de plata anuală a abonamentului Ford Suport de 25 de euro pe o perioadă cuprinsă între doi şi patru ani. În plus, dacă la service se descoperă că defectul este acoperit de garanţie, proprietarul maşinii este scutit de taxele de transport.
După primele nouă luni ale anului Ford avea 8,4% la sută din piaţa importurilor de automobile, fiind devansată de Renault, Skoda, Volkswagen şi Peugeot.
Importatorul Ford vrea sa vanda 12.500 de masini in Romania
Publicat la 19.10.2006, 11:58:54
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
