“Masura va descuraja multe societati sa isi continue activitatea si le va impinge pe unele chiar spre faliment”, a declarat Nicolae Demetriade, presedintele World Travel. Sistemul forfetar implica stabilirea unor sume fixe de plata catre buget, indiferent de volumul veniturilor sau al cheltuielilor, acesta fiind aplicabil doar la impozitul pe profit, nu si la TVA. Dragos Anastasiu, presedintele Eurolines, a declarat ca masura are o logica si ar usura sistemul contabil al firmelor, insa momentul nu este unul favorabil in contextul crizei. “Orice taxa in plus grabeste finalul, mai ales ca, oricum, noi, cei din transporturi, suntem incarcati de taxe si impozite. Toata lumea se gandeste la supravietuire. Cine se va organiza bine va avea profit”, a explicat Atanasiu.
Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor Publice, a explicat la Money Channel ca acest impozit va fi aplicat companiilor din domeniul comertului cu ridicata, hoteluri, restaurante, activitati de transport.
“Inca nu am stabilit nivelul si mecanismele aplicarii acestei masuri. Sunt mii de firme in Romania din aceste domenii care, oficial, inregistreaza pierderi si nu platesc impozit pe profit, insa in realitate lucrurile nu stau chiar asa”, a precizat ministrul.



