În doar nouă zile, guvernul a fost nevoit să salveze cea mai mare companie de asigurări din lume şi cele mai mari bănci ipotecare din Statele Unite, Fannie Mae şi Freddie Mac.

Pe lângă asigurări vândute în toată lumea, AIG s-a implicat periculos pe piaţa produselor derivate legate de ipoteci şi credite. Pe măsură ce valoarea acestor produse scădea, firma a fost nevoită să caute lichidităţi. Criza era însă în toi şi nimeni nu dădea bani. Aşa că AIG nu a avut altă soluţie decât să ceară ajutorul Fed.

Banca centrală nu a fost de acord, iniţial. A încercat să convingă băncile de investiţii JPMorgan Chase şi Goldman Sachs să ajute AIG să facă rost de bani din surse private - alte bănci, fonduri de private equity sau fonduri suverane. Aceste eforturi au eşuat însă, iar perspectivele AIG s-au înrăutăţit după ce agenţiile de rating au scăzut calificativele datoriei asiguratorului. AIG a fost nevoită să depună garanţii suplimentare de 13 miliarde de dolari. Acela a fost momentul în care Fed a acceptat să negocieze o salvare de urgenţă.

Prin falimentul Lehman Brothers, fostul secretar al Trezoreriei Henry Paulson a încercat să arate limitele intervenţiei statului în economia privată. Dar AIG era prea mare ca să se prăbuşească, în mare parte datorită accesului direct al companiei la consumatori. Milioane de clienţi ar fi rămas cu întrebarea dacă asigurările lor de case sau maşini mai sunt valide, într-un moment în care siguanţa depozitelor lor bancare era în joc.

Împrumutul de 85 miliarde de dolari nu a fost acordat fără condiţii. Statul primea garanţii echivalente unei participaţii de 79,9% în AIG. Împrumutul, acordat pe doi ani, are o dobândă semnificativă - LIBOR plus 8,5%. În plus, autorităţile federale au numit un nou management şi şi-au asigurat drept de veto pentru toate deciziile importante - inclusiv vânzări de active şi plata dividendelor.

Pentru moment, problemele AIG erau rezolvate. Merrill Lynch scăpase şi ea de faliment, cu preţul preluării de către Bank of America. Pieţele financiare fuseseră lovite însă prea dur de vestea de neimaginat a prăbuşirii Lehman Brothers. Peste câteva zile avea să cadă un alt gigant al sistemului bancar, Washington Mutual. Operaţiunile de salvare a unei companii sau alteia nu mai erau de ajuns. Venise timpul ca guvernul să ia măsuri fără precedent pentru a salva întreg sistemul.