money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Imprumuturile de la banci, aproape de zero in februarie

Publicat la 24.03.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Imprumuturile de la banci, aproape de zero in februarie

Din ianuarie pana in februarie, creditul neguvernamental (imprumuturile acordate firmelor si populatiei) a urcat destul de firav, cu doar 0,2%, pana la 206,89 miliarde lei (48,2 miliarde euro). Mai mult, in termeni anuali (in februarie 2009 fata de februarie 2008), creditarea si-a temperat cresterea, ritmul anual de crestere a coborat in luna februarie la 30,7%, de la 33,8% in ianuarie. In lei, imprumuturile populatiei au scazut in februarie, fata de ianuarie, cu 0,5%, iar creditele firmelor au urcat cu 0,4%. Ceea ce face ca, impreuna, cresterea creditarii in lei sa fie aproape de 0%. In valuta, situatia este putin mai buna: populatia s-a imprumutat cu 0,2% mai mult in februarie decat in ianuarie, in timp ce companiile au luat credite in valuta cu 0,6% mai mult decat in primele 30 de zile din an. Combinat, rezulta un avans lunar al imprumuturilor in valuta de numai 0,4%. Situatia e asemanatoare si la capitolul depozite. In februarie, populatia si firmele au economisit doar cu 0,1% mai mult decat in ianuarie. Ceea ce parea in ianuarie sa devina o tendinta nu s-a mai concretizat in luna februarie. In prima luna din an, depozitele in valuta au consemnat un avans de 10,9%, fata de decembrie 2008. Echivalate in lei, aceste depozite ajunsesera la 58,38 miliarde lei. Ceea ce inseamna o crestere de 5,75 miliarde lei, fata de volumul depozitelor in valuta din luna decembrie (care se situa la 52,63 miliarde lei). Depozitele in valuta crescusera din cauza deprecierii monedei nationale. Pentru a se proteja impotriva fluctuatiei valutare, populatia a ales sa economiseasca in valuta. Dar acest fapt nu a continuat si in februarie.

Iar aceasta tendinta s-ar putea adanci in viitor. „Ma astept la o temperare a cresterii atat la creditele si depozitele in lei, cat si la cele in valuta. Mai mult, cred ca impactul va fi mai puternic la companii. Creditarea companiilor va continua sa incetineasca si sa scada, ar putea trece chiar la rate negative in acest an. Nu se mai fac profituri, iar obligatii de plata au ramas inca, cheltuieli mai sunt“, considera Nicolaie-Alexandru Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite