"Comisia îşi va spune părerea despre acest subiect în raportul pe care îl va adopta săptămâna viitoare despre România, raport suplimentar decis în cadrul MCV în iulie anul trecut, în lumina evoluţiilor legate de statul de drept, independenţa justiţiei. Acest raport va apărea săptămâna viitoare. Ca să fiu foarte deschis, am văzut deja diferite interpretări legat de ce a fost adoptat ieri, aşa că dorim să ne uităm în detaliu. Ceea ce e clar pentru Comisie, şi am spus asta, este că cei aflaţi la putere trebuie să se asigure că nu sunt probleme de integritate în legătură cu ei. Asta a fost şi rămâne poziţia noastră, dar, fireşte, va trebui să ne uităm cu exactitate la ce a decis parlamentul ieri, iar asta se va reflecta în raportul de săptămâna viitoare", a declarat Gray, răspunzând unei întrebări.
Parlamentul a adoptat, marţi, proiectul de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor. A fost menţinut amendamentul preşedintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul înceta la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI.




