"Acea primărie care face obiectul discuţiei dintre cei doi oameni de afaceri din interceptările din dosar nu a primit bani din fondul de rezervă al Guvernului", a spus Boc la o emisiune la Radio România Actualităţi.
De altfel, Boc susţine că perioada de când este el prim-ministru a marcat o reducere substanţială a cuantumului pe care Guvernul îl alocă din fondul de rezervă pentru adminstraţiile locale. "În privinţa fondurilor pe care le-a alocat Guvernul pe baza propunerilor Ministerului Adminsitraţiei şi Internelor în această perioadă de timp, de 10 ori mai puţin bani s-au alocat din fondul de rezervă decât în 2008. În toţii anii ăştia, 2009-2010-2011, abia dacă s-au acordat din fondul de rezervă jumătate din banii pe care PSD şi PNL i-au acordat într-un singur an, în 2008", a afirmat Emil Boc.
Acesta a respins afirmaţiile potrivit cărora aceste alocări se fac în funcţie de apartenenţa politică a primarilor, în avantajul celor ai puterii. "În 2011, sunt judeţe precum Bacău, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Olt, Vaslui, Vâlcea care au primit mai mulţi bani decât judeţul Cluj, iar acestea sunt judeţe ale opoziţiei. Alocările se fac pe baza solicitărilor pertinente, apreciate ca atare şi evaluate de către MAI şi după aceea se promovează", a spus primul-ministru.
Boc susţine că PSD îi impută lui ceea ce, de fapt, au făcut chiar social-democraţii, cât au stat la putere. "Celor din PSD le-aş reaminti faptul că în 2008, numai judeţul Teleorman a primit 1.000 de miliarde (lei vechi-n. red.). Un judeţ. Asta spune totul despre ceea ce au făcut cei din PSD şi PNL. Asta ca să lămurim aceste aspecte legate de sumele alocate", a conchis şeful Guvernului.
În motivarea Curţii de Apel Cluj în dosarul care-l priveşte pe primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, procurorii susţin că există "date certe că inculpatul S.C.M. (Călin Stoia, n.r.), prevalându-se de buna relaţie pe care o avea cu inculpatul A. S. (Sorin Apostu, n.r), intervenea la acesta pentru rezolvarea unor acte/autorizaţii şi în beneficiul unor apropiaţi ai săi, indicând în acest sens discuţiile purtate cu numitul B. H., căruia îi promite că va interveni la inculpatul A.S. pentru obţinerea de urgenţă a unei autorizaţii, intervenţie care a şi făcut-o la data de 10.10.2011. Din discuţiile purtate cu acest om de afaceri şi cu inculpatul A.S. rezultă că cele ce trebuiau rezolvate şi natura discuţiilor trebuia să fie una ascunsă, ce impunea ca aceştia să se întâlnească în mod nemijlocit", se arată în motivarea Curţii de Apel Cluj.
Potrivit aceluiaşi document, există "date şi indicii că inculpatul S.C.M. pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie, prin promisiunea că va interveni la persoane cu funcţii de decizie pentru rezolvarea alocării unor sume de bani pentru contracte la construcţii de drumuri, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite."
Astfel, în cadrul discuţiilor purtate la datele 25 şi 28 august 2011 cu un cunoscut al său, om de afaceri din judeţul Argeş, Călin Stoia îi promite acestuia că va interveni la persoane din anturajul Guvernului României, pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea unei societăţi de construcţii de drumuri, ce avea un contract cu o primărie din Cluj. Pentru această intervenţie, pretindea remiterea unui procent de 10% din suma alocată de la Guvern.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.